IN ORDER TO LIVE de Yeonmi Park

Autorea cărții s-a născut în anul 1994 în Coreea de Nord, o țară comunistă și în ziua de azi. 
Eu m-am născut în 1970 în Republica Socialistă România, o țară comunistă la acea vreme.
Deși ne despart 24 ani, o parte din amintirile copilăriei ei  sunt surprinzător de similare cu amintirile copilăriei mele . 

    „When I was four and five years old, my only adult ambition was to buy as much bread as I liked and eat all of it.”

În România Socialistă fiecare familie avea o cartelă, în baza căreia putea să cumpere în fiecare zi una sau două pâini, în funcție de câte persoane aveau în familie. Țin minte și acum cozile interminabile, niște îngrămădeli degradante, la care trebuia să stăm pentru a ne lua rația de pâine.
Am rămas atît de marcată încât, chiar dacă în ziua de azi îmi pot permite să-mi cumpăr oricîte pâini vreau,  la sfîrșitul fiecărei mese mănînc o bucată de pâine goală. Doar ca să mă satur.

„You had to write down everything you had done in the previous week. Then it was time to stand up in front of the group and criticise yourself. After we finished our public confession, it was time to criticise others.”

Uitasem complet de interminabilele ședințe din școli respectiv fabrici în care, fie că erai pionier, fie membru de partid, „trebuia să-ți faci autocritica”. Din ce îmi aduc aminte, cu toții foloseam aceleași cuvinte și ne comportam ca și cum aveam un rol de jucat. Și cu siguranță nu eram actori buni.

„In North Korea, children do more than study. In the fall we were sent out to pick up the rice or corn.”

Elevii și studenții din România Socialistă aveau o săptamîna de muncă patriotică în fiecare toamnă pentru culesul: roșiilor, strugurilor, porumbului, cartofilor. Nu eram plătiți pentru această muncă iar la sfîrșitul zilei eram controlați ca nu cumva să fi furat din legumele sau fructele culese.

„I had asked my mother how I was born, but she only told me that I would find out when I grew.”

Fac parte din generația care știa că barza este cea care aduce copiii în casele oamenilor. 😆 

„I had never been taught to use the”critical thinking” part of my brain.”

Cînd eram elevă trebuia să spun lecția exact cum mi-o predase profesorul sau cum o învățasem din manual. Nu îndrăzneam să punem întrebări în legătură cu ce învățasem.

M-am întrebat cît de ușor sau greu îi este unui cititor, ce provine dintr-o țară democrată, să înțeleagă acestă carte. Cît de exotic sau dureros este pentru el, atîta vreme cît nu a trăit într-o țară în care să-i fie frică să-și critice guvernul. Pentru mine, această carte înseamnă recunoașterea faptului că o țară comunistă nu este nici măreață și nici perfectă doar pentru că o conduce un tiran, care este îndeajuns de șmecher să folosească propaganda în favoarea lui. Așa cum nici o țara capitalistă nu este măreață sau perfectă. Dar măcar, trăind în democrație, pot să-mi critic guvernul fără să-mi fie frică de pușcărie.

Prețuiesc libertatea noastră recent dobândită, tocmai datorită faptului că am trăit în comunism.

Kindle, 2015