in Poezie - Poezie

POVESTE de Marin Sorescu

Marin Sorescu
Marin Sorescu

„Sufletul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuși vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiți pentru iarbă
Și pentru lac,
Vom rîde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu cîte-o gură
Și vom ține un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gînd,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Pînă cînd ne va ieși în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

Și că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.”

 

Moartea ceasului (1966)

"From my books" I will tell you what impressed me and what I have learned.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *