„THE DINNER” de Herman Koch
Ca părinte, mi-am pus întrebarea: Pînă unde aș merge ca să îmi apăr copilul, dacă acesta ar face ceva rău?
Și teoretic, îmi spun că mi-aș păstra valorile morale, chiar și atunci cînd este vorba de copilul meu. (Și nici măcar nu mă gîndesc la situația în care bărbatul meu nu ar avea aceeași opinie ca și mine.)
Practic, nu mai sunt așa de sigură. Mai ales după ce am citit „The dinner”.
Herman Koch, autorul olandez preferat de mine, analizează situația în care, singurul fiu, adolescent, al unei familii de intelectuali, beat fiind dă foc unei persoane lipsită de adăpost. Asta în condițiile în care el fusese crescut să aibă compasiune față de cei săraci.
Scena, pe care am ales-o, este cea în care, uitîndu-se la știri la televizor, tatăl își dă seama că este chiar fiul lui în postura de infractor încă neidentificat de poliție. Iar bărbatul așteaptă reacția soției lui pentru a vedea ce vor face mai departe.
„Looking back, I can recall the exact moment when I realized that this is not about boys like our nephew or our son, but about our son himself (and about our nephew). It was a cold and deathly quiet moment. Down to the very second, I could still point out the moment in the footage when I tore my eyes away from TV and looked at Claire’s face in profile.
Because the investigation is still under way, I’m not going to talk here about what made me realize, with a shock of recognition, that I was sitting on the couch watching our son pelt a homeless woman with office chairs and garbage bags. And laughing.
I looked, as I said before, at Claire’s face in profile. If she turned her head and looked at me, I would know. Then she would have the same thing I did.
Claire turned her head and looked at me.
I held my breath- or rather, I took a deep breath, so that I could be the first to say something. Something- I didn’t know exactly which words I would use- that would change our lives.
Claire held the bottle of red wine: there was only a bit left in the bottom, just enough for half a glass.
– Do you want this? she asked. Or should I open another one?„
Mi-a fost foarte greu să citesc această carte. Datorită subiectului.
Dar ador stilul de scriere al autorului și îl apreciez enorm pentru subiectele alese. De aceea, o să vă mai povestesc altă dată, o altă carte de-a lui.
Editura: Hogarth, 2012
Recent Comments