„LANG LANG” de Lang Lang and Michael French

Lang Lang, faimosul pianist chinez, povestește în cartea scrisă de el, împreună cu Michael French, cum a ajuns de la un copil talentat la faimosul pianist de azi.

„In China in 1991, a nine-year-old pianist had little hope for a career without attending the Beijing Conservatory and learning from the country’s most accomplished teachers.„
„But my father, a clever man, had anticipated all this. To make up for our disadvantages, he had ordered me to practice with incredible discipline since I was three years old.”

Deși mi-a fost greu să citesc prin ce a trebuit să treacă Lang Lang ca să ajungă faimos, mă întreb dacă în realitate există exemple de copii extraordinari ai căror părinți nu au fost direct implicați. Părinți care și-au împins copii să facă mai mult și mai bine. Uneori, chiar împotriva voinței copiilor. (presupun că John, Paul, George și Ringo (alias BEATLES) nu au fost forțați de părinți.)

„This was my father’s dream for me, and it had become mine as well.”

Cînd Lang Lang a fost respins de profesoara de pian, care urma să-l mediteze pentru admiterea la conservatorul din Beijing, tatăl lui, într-un moment de furie îi spune:

„You should die! Everything is lost. You can’t go back to Shenyang in shame. Everyone will know you were not admitted to the conservatory. They will know your teacher fired you.
Dying is the only way out!”

Pe de altă parte situația părinților chinezi era diferită. Cînd aveau voie să aibă un singur copil, și toate eforturile lor erau pentru acel copil atunci, presupun, și așteptările lor erau pe măsură.

„Because of the one-child policy, many children born in the 1980s were pushed and pressured by their parents. 
My experience of being pressed to the limit by my father was not the exception.
Parents who had not achieved their own dreams put all their unrealized hopes onto their one and only child.”

Kindle, 2011