MUZEUL SATULUI de Marin Sorescu

„Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavînd aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate,
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul
Care le cîntau fără bani toată viața,
Și toată moartea.

Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neștiind carte, țăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele,
De la munca pământului
Țăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloșca și
Crișan, a lui Tudor,
Construite de data aceasta la suprafață
Cu un uimitor simț al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeți sărăcia și tristețea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale
Ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare și spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.”

Poeme (1965)