„ACTORII” de Marin Sorescu

„Cei mai dezinvolți – actorii!
Cu mînecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!

N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Cînd încep sentimentele
Să se clarifice.

Pătați de ulei,
Cu șepcile veridice,
Ocupînd tot felul de funcții.
Intră și ies pe replici,
Care le vin sub picioare ca niște preșuri.

Moartea lor pe scenă e atît de naturală,
Încât, pe lîngă perfecțiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morții adevărați,
Grimați tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mișcă!

Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!
Nici măcar pe-asta n-o știm trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir,
Penibil și inestetic
Și nu știm unde dracu să ne ținem mâinile.”

Volumul TUȘIȚI (1970)